Fără categorie

Vreau să pleznesc de voie bună


Mi s-a spus de nenumărate ori cum că cuvintele rostite cu propria voce sunt cuvinte întoarse cu fundul în sus, cuvinte răstălmăcite, trecute prin filtrul propriei interpretări. Mi s-a spus să nu mai ascult astfel de cuvinte, să le constat cu precizie existenţa şi să trec mai departe cu cuvintele mele, doar ale mele.

Şi am ascultat ce mi s-a spus cât am putut, am ascultat şi am trecut de fiecare dată mai departe, ne-întorcand capul, întorcând doar gândurile, pe toate partile. Şi am ascultat ce mi s-a spus până nu mi-am mai putut stăpâni gândurile, întoarse pe toate părţile gândurile intraseră într-un fel de spirală infinită din care m-am hotărât la un moment dat să mă extrag cu gânduri cu tot, nemaiascultând nimic.

Odată extrasă, sunt într-o perioada de refacere a gândurilor şi cuvintelor.

Cineva spunea nu demult că l-au dezamăgit oamenii, ascultându-mi gândurile mi-am spus că pe mine nu m-au dezamăgit oamenii, pe mine m-am dezamăgit eu, eu cea prinsă în iţele oamenilor, e dreptul oamenilor să ţeasă iţe, e dreptul meu să nu mă încurc în iţele oamenilor.

Am întalnit ieri un câine mic, alb, pufos, căruia i se spunea Bubulina. Avea Bubulina o vârstă extrem de fragedă şi totuşi o viaţă extrem de plină cu tot felul de evenimente. Bubulina căzuse într-o piscină îngheţată, iarna, Bubulina fusese salvată în extremis de nişte stăpâni atenţionaţi. Bubulina căpătase un virus virulent, Bubulina nu mai mânca, Bubulina nu mai traia decât pe jumătate, Bubulina fusese dusă în urgenţă la doctor şi înţepată de zeci de ori, Bubulina îşi revenise în plină formă. Bubulinei îi crescuse părul peste limitele acceptate, Bubulinei i se încâlcise atât de tare părul încât Bubulina fusese tunsă zero de nişte stăpâni extrem de atenţionaţi.

Am văzut-o ieri pe Bubulina, pleznea de sănătate şi voie bună şi m-am hotărât să fac şi eu ca stăpânii Bubulinei, cei extrem de atenţionaţi.

 

 

Anunțuri
Standard

3 gânduri despre „Vreau să pleznesc de voie bună

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s