Arta de a purta dialoguri de tot felul


Scriam undeva despre criterii incompatibile cu anumite principii şi despre imposibilitatea renunţării la aceste anumite principii. În virtutea principiului relativ la coherenţa globală şi aceluia a criticii constructive mi-am propus să nu las linia agăţată-n vânt – povestea doar ca poveste, povestea fără cale de întoarcere, cale secundară, cale perpendiculară, paralelala, în fine să-i caut orice cale, alternativă să fie căci imaginaţia omului e mare şi „pune osu’ la trebă atunci când te aştepţi mai puţin”.

Revenind la „like-uri” şi comentari şi la concursurile bazate pe numărul de „like-uri” şi de comentarii, aceste concursuri cu ţintă fixă şi prealabil definită – obiectul sponsorului : buzzul, nicidecum valoarea conţinutului sau reputaţia blogger-ului – ei bine aceste minunante şi prea des întâlnite concursuri dezvoltă (totuşi) acea latură creativă pe care mai degrabă aş fi cautat-o la text dar pe care, în lipsa de altceva, am găsit-o la felul în care se abordează subiectul „volumul de like-uri şi comentarii”.

O analiză – desigur incompletă- a stării de fapt privind natura comentariilor care nu contează fix deloc în ceea ce spun, care contează de fapt doar în câte sunt, cu cât mai multe cu atât mai bine ar spune cam asa:

  •  se practică dialogurile scurte şi generice, reproductibile la orice fel de concurs, orice fel de obiect, orice fel de blog, orice fel de orice fel „succes/mulumesc/să fie/ plăcerea e de partea mea”
  •  se poartă dialogurile fix la obiect : „mi-a plăcut fix produsul respectiv fiind exact în faza cu preferinţele mele 3D/ dacă nu erai tu şi articolul tău mi-aş fi continuat liniştit(a) nopţile cu coşmaruri cu tot”/ am intrat pe site-ul repectiv şi mi s-au lipit atât de tare ochii de produs încât cu greu mi-am revenit şi încă îmi mai revin, după cum se vede în tocmai calitatea produsului, non-şifonabil, uşor de călcat şi cu culori care nu ies la apă”
  •  se poartă dialogurile de dragul dialogului, complet pe lângă obiect dar referitor la volum „ce de comentarii ai adunat/ la câte ai nici nu mai ai nevoie de al meu”
  •  se poartă dialogul anti-reclamă-la-felul-de-a-nota-produsul-pe-care-îl-ignor – cu desăvârşire : „e o tâmpenie felul asta de concursuri cu puptauri în fundandco, io’ in locul tau mi-as folosi talentul fix in alta parte”
  •  se poartă comentariul şters dar tot comentariu să-i rămână numele” acest comentariu a fost şters de către autor”
  •  se poartă dialoguri practic imposibile şi totuşi posibile în virtual în care fiecare bucăţică (im)posibilă a unui aceluiaşi întreg are o părere fix personală şi imposibil de ţinut secret, genul de conversaţii între eu-ul stâng şi eu-ul drept care au păreri diverse şi variate în funcţie de contextul şi de cultura fiecărui „eu” chit că aparţinând de fapt şi de drept unui acelaşi „eu” vizibil cu ochiu’ liber dar imposibil de descifrat de unde şi numărul impresionant de eu-uri şi păreri.

Şi se mai poartă o multitudine de alte feluri de dialoguri, monologuri, numere să fie şi cât mai mari, dar nu mă mai lungesc la exemple căci nu asta era scopul acestui articol.

Scopul acestui articol era de fapt o critică pozitivă, cu mai mult decât argumente şi exemple revelatoare, cu contra-exemple dar până una alta creativitatea personală tinde spre un zero aproape absolut, fiind practic într-o vacanţă asemănătoare cu a mea, pe cât de binevenită pe atâta de „inedită”, „imposibil de prevăzut”, „imposibil de planificat”, „imposibila şi cam atât”.

Până una alta mă voi mulţumi să tac şi să constat că bine am făcut să tac şi să constat. Lucrurile se văd cu totul si cu totul altfel de pe margine. Dar îmi pare rău că s-a terminat aşa cum s-a terminat, a fost (doar) un alt concurs că toate alte concursuri de acelasi fel.

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Arta de a purta dialoguri de tot felul&8221;

  1. Păi, cam atâta e de făcut și nici nu cred că e de dialogat despre, fiindcă sponsoru’dă, sponsoru’ cere, restu’ e pârere! Și are (sponsoru’) ceea ce și, mai ales, cum cere. Exprimarea, dacă nu e la obiect, se creează niște breșe și pe-acolo te strecori, nenică, pe lângă cerință, cam cât vrei tu să te târăști; ca un șarpe, să zicem.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s