Fără categorie

Pragmatismul coerenţei globale


Am mai spus undeva. Sunt în mare parte din timp „multitasking” cum ar spune vorbitorii limbii lui Sheakespeare. Fac în general zece chestii în acelaşi timp şi-n trei limbi diferite. Mi s-a spus odată, mai demult, „treci la subiect” şi de atunci m-am obişnuit să cam las virgulele de capul lor.

Eu eram prin definiţie omul detaliilor. Până la vârsta de – nu zic că mi-e cam ruşine -până la o vârstă relativ respectabilă încă mai căutam nasturii în carul cu pietre. Când am venit în Franţa şi a trebuit să “mă integrez” am constatat cu surprindere că gramatica mea perfectă şi franceza literară învăţată în şcoală nu mă ajutau la mare lucru. Sau poate un pic, să nu par chiar tâmpită. Oamenii vorbeau stâlcit, stâlcit rău. Iar eu nu înţelegeam nimic şi îi luam pe engleza mea de baltă care se potrivea perfect cu engleza lor de baltă – eu aveam măcar accentul bun- si astfel ne înţelegeam cât de cât, atât cât să pricep şi eu că se purtau discuţii cu adevărat importante despre culoarea şi mai ales despre mirosul hârtiilor igienice disponibile în supermarket – pardon, magazin universal.

Glumele nu le înţeleg pe toate nici azi dar asta e alta poveste.

La un moment dat m-au trimis la un curs de engleză – îmi trebuia nivelul 4 că deh … – predat de nişte anglofoni get-beget care ne-au explicat că spiritul lor celtic le dicta să fie pragmatici, cu alte cuvinte, aplicat la lecţia de engleză “nu mai staţi să faceţi fraze perfect corecte, spuneţi ce aveţi de spus cu cuvintele voastre, corectitudinea va veni şi ea, după”.

Şi aşa am făcut şi acum am „nivelul”. Adică spun ce am de spus şi ceilalţi nu se uită la mine ca măgarul la poartă nouă. M-au “modelat ăştia” să fiu pragmatică şi a trebuit să supravieţuiesc renunţând la unele “principii”. Mici detalii.

De ce va spun toate astea? Pentru că nu s-a inventat încă omul perfect. Omul adaptabil însă da, musai croit după vremuri.

Am ieşit din şcoală cu un nivel relativ bun la franceză şi de râsul lumii la engleză. Pentru simplul motiv că gramatica limbii franceze mi-a picat „mai mănuşă” ca cea a limbii engleze. Odată „ieşită în lume” mi-am dat seama că numai cu gramatica mori de foame cu doctorat cu tot. Nu, eu n-am doctoratul dar frustrarea omului care înţelege aproape tot dar nu se poate exprima am simitit-o pe propria piele. În România vremurilor mele s-a pus prea mult accentul pe gramatică şi prea puţin pe vocabular şi înţelegerea globală a unui text.

Şi da, greşeala e omenească şi din aceasta cauză şi cu scuzele de rigoare, nu promit că nu voi mai greşi pe ici pe colo căci scriu atunci când îmi vin ideile şi, de pun o virgulă în plus, risc să le uit. Ideile. Aşa-i la vârstă “aia”.

Şi da, trageţi-mă de mânecă din când în când, avem nevoie de oameni care să ne tragă de mânecă atunci când suntem luaţi de val.

Apropo de cuvinte inexistente în română : citind-o pe Gabriela Adameşteanu am constatat o groază de cuvinte franţuzeşti în textele ele, “românizate” vreau să zic. Nu ştiu cât de existente sunt în limba română dar mi-am zis că e dovadă că nu e moartă. Limba.

Acest articol a fost făcut din comentarii. Căci omul din dialog învaţă.

Anunțuri
Standard

6 gânduri despre „Pragmatismul coerenţei globale

  1. Păi e normal să scrii mai întâi cum îţi vine, ca să nu-ţi pierzi ideile. Probabil că aşa face mai toată lumea. Însă ideea ( 😛 ) e să reciteşti şi să corectezi după aia. Şi e adevărat şi că limba e vie şi evoluează din greşeală în greşeală 🙂 Dar, după umila mea părere, în prezent se face abuz de englezisme, iar „abuzul strică uzul”. 🙂

    Apreciază

    • Eu corectez dar şi, la a treie trecere, tot mai găsesc greşeli. Cât despre englezisme ai dreptate. Cu franţuzismele îmi e cel mai greu căci nu ştiu niciodată dacă cuvântul există cu adevărat în română sau (încă) nu. Căci da, limba e vie, avem o groază de cuvinte deja prezente în limba care provin din alte limbi (când am fost în Casablanca am stat la hotelul … musafir). Citind-o pe Adameşteanu „m-am liniştit” într-un fel, nu eram singură care inventa.

      Apreciază

      • Şi eu îmi mai găsesc greşeli şi la a treia trecere, dar mai înainte nu m-am referit la astea, ci la englezisme şi la chestia aia cu virgula, pentru evitarea cacofoniei. Cred că nu trebuie folosită nici măcar la mişto, ca să zic aşa, fiindcă se găsesc destui copilaşi care s-o ia de bună şi să-ţi urmeze exemplul, considerându-l pozitiv 🙂 (Că tocmai am văzut că ăia care se-ntâmplă să ia bac-ul cu 10 au ajuns să fie consideraţi geniali şi fenomenali.)

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s