Cu mintea făcută omletă


Aveam un profesor în liceu de care ştiam că-i burlac, n-aş fi putut să nu ştiu, vuia liceul. Era genul de burlac simpatic cu două dungi la pantaloni, tabieturi şi ochelari. Noi eram mici el era mare. Relativ mare dar slab.

Prima oară când ne-a predat materia pe care o preda am rămas mult timp cu ochii în gol şi mintea terfelită. Făcută bucăţi. Pierdută undeva printre „if”-uri şi „else”-uri”. Prima oară când ne-a predat mi-am privit pe furis colegii – 12 baieti si restu’ fete-  şi am avut certa senzaţie că nu sunt singura cu mintea făcută omletă.

Îmi aduc aminte de „enunţ” era genul de enunţ pe care şi să vreau nu l-aş putea reproduce „mot à mot”. Era genul de enunţ din care reţii doar ideea „ceva despre şiruri de numere şi identificarea numerelor pe anume criterii”.

Îmi aduc aminte că mi s-a părut un enunţ greu şi că am privit dunga pantalonului mult timp până să-mi dau seama că erau cel putin două. Când mi-am revenit pierdusem deja esenţialul, profesorul întorsese deja spatele. Atunci am hotărât să-i admir cămaşa. Era o cămaşă în pătrăţele mari, un bej discutabil, eu ţineam cu dinţii de percepţia mea, ceilalţi ţineau cu dinţii de percepţiile lor, gri. În fine, un detaliu. …

Priveam carourile încercând să-mi aranjez gândurile în ordinea dictată de logica schemei. De schema logică? Nu ştiam nici de unde să mă apuc, nici pentru cât timp şi mai ales, nu ştiam de ce. Aveam o senzaţie ciudată că „bifasem” greşit, nu, informatica nu era de mine, nu, nu eram eu făcută pentru informatică. La un moment dat, nu pot spune exact când şi mai ales de ce, la un moment dat am lăsat baltă dungile şi carourile şi mi-am focalizat atenţia pe ochelari. Erau nişte ochelari cu rame pătrate, mari, complet inestetici. Mă gândeam că e normal să fie aşa, două dungi şi nişte ochelari inestetici, era normal pentru că aveam o explicaţie. Vuia liceului şi eu nu puteam dovedi contrariu, emana burlăcie prin toţi porii. Profesorul.

Apoi mi-am spus că ar fi bine să ignor detaliile şi mi-am revenit. De atunci am devenit logică, extrem de logică. De ce spun toate acestea ? Pentru că am vaga impresie că o schemă logică desenată de un profesor burlac mi-a schimbat viaţa.

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Cu mintea făcută omletă&8221;

  1. …nu ţin nimic minte ce ar fi putut a-mi schimba viaţa; poate doar un profesor de istorie ce se refugiase într-un liceu in care să nu fie specialitatea lui pentru a-i rămâne mai mult timp de citit. Avea un ochi albastru şi unul verde iar casa lui era un mare depozit de carti. Era remarcabil şi nici măcar nu-mi amintesc cum se imbraca. Are dreptate Cuvânta. Pe blogul acesta mă aduci chiar si in tacerile mele si in invizibilitatea mea…pasagera.

    Apreciat de 1 persoană

    • Cred ca implicit toti avem „repere”. Ca nu punem „degetul” intotdeauna pe ele e adevarat, le consideram atat de naturale incat uitam ca „naturalul” s-a nascut odata cu ele, reperele. Faina chestia cu profu’ de istorie si timpul de citit. Macar avea un motiv valabil 😉

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s