Fără categorie

La uşa cortului


Eu as zice să ne liniştim căci nu ne definesc like-urile, nu întru totul şi nu într-un mod generalizabil. Ar fi prea reductor şi prea în „alb – negru”. Căci noi suntem fiinţe extrem de complexe, avem aptitudini sociale, trăim ca să ne expunem ideile şi principiile, trăim ca să ne îmbogăţim ideile şi să mai dăm la o parte din principii, trăim ca să ne dăm seama cât de mici şi nesemnificativi suntem.

În ceea ce mă priveşte … (da , uneori mă mai iau şi ca exemplu că altul n-am)

• Nu dau “like” unei persoane, nu mi-aş permite, în general n-o cunosc suficient – şi chiar dacă … mi-s timidă din fire şi prefer sa i-o spun mai … ne-spus.
• Un “like” nu semnifică identificarea cu persoana, un like semnifică rezonanţa cu o idee, un stil, o naraţiune fluida.
• Un “like” semnifică “una dintre posibilităţi” şi nu musai “toate împreună”.
Două exemple :

Am aderat curentului “anti maculatură” pentru că sunt de părere că sistemul actual face totul pentru a împinge la mediocritate. Asta nu înseamnă că am ceva cu Alina Gheorghe, să fie clar. Nici cu nimeni de altfel, cine doreşte să scrie advertoriale de doi bani e liber s-o facă, eu ne le voi citi. Când spun “advertoriale de doi bani” nu spun “oameni de doi bani” să fim bine înţeleşi.

Mi-a plăcut ideea Lorenei Lupul despre “boala degenerativă a tânărului autor” pentru că există, chiar cred că există “posibilitatea să”, am simţit şi eu această “posibilitate să” dar nu găseam modul adecvat de a spune lucrurilor pe nume. Am dat like pentru idee. Asta nu înseamnă că am ceva cu Petronela (că numele i-l cunosc), nu mi-aş permite n-am citit-o şi n-o judec în nici un fel.

Eu zic să încetăm să judecăm oamenii după like-uri, e al naibii de limitat. Semnificaţia gestului, complet aleatoare nu dispune de traducere, semnificaţia gestului e pur interpretare.
În fine , fiecare face şi crede ce vrea, nimic nu-i obligatoriu eu am ţinut să-mi exprim doar părerea.

Anunțuri
Standard

17 gânduri despre „La uşa cortului

  1. Am dat like pentru titlul, in primul rand. Si pentru ca mi-a placut distinctia intre articole de doi bani si oameni de doi bani. In al doilea rand, stii bine ca uneori ai profunzimi pe care nu le pricep. Marturisesc o data in plus. Vorbele tale bat mai departe decat reusesc eu…sau vreau eu uneori sa reusesc.
    Uneori esti judecat pentru un like dat sau nu. O stiu pentru ca am facut-o. Si tot uneori, dai un like omului, in gand, el il stie ca atare si nu mai e nevoie sa o faci din nou.

    Ma tin departe de curent, pentru ca, de oricare parte as fi, tot nu mi-ar placea zgomotul sau taberele, care, vrei nu vrei, se creeaza. Voiam insa sa stii ca nu sunt asa departe cum par.

    Apreciază

  2. Stiu. Am asistat la „formarea curentului” asa ca l-am putut analiza „din interior” . De unde si nevoia de a spune ceva. Am impresia (zic „impresia” pentru ca nu sunt sigura, n-am nici urma de dovezi) am impresia ca se formeaza „tabere” prea rapid, pe principiul „scurtaturilor”. Dureros de simplu. Si mai am impresia ca imediat ce-ti exprimi o opinie care nu convine esti catalogat in fel si chip. Oamenii nu mai sunt deschisi dialogului, se vad pusi la zid chiar si acolo unde zidul nu exista. In fine … Relativ la profunzime ? Aici incerc fara. Nu-mi reuseste ?

    Apreciază

    • Iti reuseste mult mai bine, dar exista o doza de substrat in ceea ce scrii pe care nu o poti scoate. Care poate sa nelinisteasca. Nu reusesti sa fii complet simpla nici cand vrei. E tributul omanilor inteligenti, cred ca ti l-ai asumat deja.
      Da, taberele se formeaza din „N” motive, de la musca pe caciula, la teama de a fi luat in vizor, la mila, la simpatii sau antipatii care au fost acolo oricum si si-au gasit scanteia. Si la mine e tot o impresie, dar cred ca din impresii suntem facuti.
      Iar pentru dialog…e nevoie sa stii multe despre tine si corecte pe deasupra. Si de flexibilitate. Si de tact. De ambele parti. Si mai e nevoie ca ambele parti sa fie interesate, sa vada beneficiile unui dialog. Cand tu te lupti pentru o cauza pe care altii nu o inteleg, sau, chiar daca o inteleg, nu dau doi bani pe ea, cum sa dialogheze? „Tu” – era complet generic mai sus. Lumea se imparte relativ clar in mari si mici, oricare ar fi criteriul dupa care ai lua-o (nu neparat al razbelului iscat), dar cati se vad la locul corect?

      Apreciază

      • Da, dialogul este posibil atunci cand nu existi doar „tu”. Taberele se formeaza pentru ca omul, prin natura lui, simte nevoia sa faca parte dintr-un grup. Exista desigur si exceptii. In scris e greu de dialogat pentru ca treci cuvintele „celuilalt” prin sunetul vorbelor tale, prin intonatia vorbelor tale. De unde si neintelegerile. Se rationeaza pe diagonala scurta. „Cei mari” pot deveni „cei mici” de pe o zi pe alta. Nu poti fi „mare” pretutindeni si at eternam.

        Apreciază

  3. Si pe urma, cand te alaturi unei tabere, fie crezi in ea de nu mai poti fie o faci instinctiv, ca sa gasesti o explicatie (fireste, una care iti convine) pentru sutul care maine ar putea nimeri chiar fundul tau.

    Apreciază

    • Pai care sut? Daca vedem suturi pe toate drumurile, suturile vor exista. Pentru ca sunte ceea ce credem. Creierul nu face distinctia intre real si imaginar. Daca-i repeti de zece ori e zi ca va lua un sut, orice interactiune i se va parea sut.

      Apreciază

  4. psi zice:

    eu mă îndemn de la o vreme la tăceri. şi la reducţia like-urilor pe care le las. ca şi a falselor prietenii.
    prea multe păreri considerate atacuri la persoană, prea multe atacuri la persoană iscate de păreri.
    şi am să-ţi dau un exemplu: prin toamnă mi-am spus părerea- negativă- despre o carte. în mod amuzant, doar o singură persoană mi-a spus atunci că este de cealaltă parte, că îi place cartea- şi autorul- dar că înţelege că poate exista o altă perspectivă. restul comentariilor (şi le eludeez pe cele de pe pagina de facebook a autorului care erau atacuri la mine) au fost de genul „ai citit şi tu o carte la viaţa ta şi strâmbi din nas”. 🙂
    a trebuit însă să mai treacă ceva timp, să mai dau din timpul meu altora ca să pricep că am fost o idioată notorie crezând în om. în omul de dincolo de taste, care poate fi şi bun.
    da, lorena are mare dreptate cu ceea ce spune: judecă scriitura după ce transmite, nicidecum după numărul de la pantofi al autorului. numai că ne este greu să ne asumăm critica… ori am uitat că rolul ei este de a ne ajuta să creştem, să scriem…

    Apreciază

    • Perfect de acord cu tine. S-a ajuns la a generaliza un gest la o comunitate. Se catalogheaza oamenii in functie de o parere. E de plans. Imi aduc aminte de ceea ce ai scris referitor la carte. Eu am fost de aceasi parere cu tine, n-am reusit sa trec de pagina 7 si asta cu ceva efort. Chestia cu ‘comentatorul Bogdan’ e relevatoare a ceea ce se petrece azi. E de ajuns sa fii „in preajma” unei persoane „non-gratta” ca devii la randu-ti fix ca ea. In ceea ce ma priveste consider ca oamenii merita o analiza mai profunda.

      Apreciază

      • psi zice:

        măcar eu îmi asum prieteniile. 🙂 acelea puţine, deloc legate de conjuncturi… mda, lecţia încrederii în omul de dincolo de taste. 😀

        Apreciază

  5. Am mai spus asta pe undeva:
    Dau întotdeauna like pentru articol, nu pentru autorul lui. Şi dau like pentru că-mi place articolul în ansamblul său (de obicei, dacă găsesc o singură idee care nu-mi place, mă abţin).
    Chiar dacă mă consider prietenă cu cineva, nu mă simt obligată să dau like la tot ce scrie.
    Mă rezum la un like când n-am timp de comentarii, sau când într-un comentariu n-aş fi în stare să spun mai mult decât „mi-a plăcut”.
    Şi ştiu că nu toate like-urile pe care le primesc eu sunt sincere, că unii le trântesc fără să citească, dintr-un motiv sau altul.
    Şi tare-mi pare rău că nu există la toate blogurile posibilitatea de a da like, că la unele e musai să las un comentariu ca să se vadă că am trecut pe-acolo şi că mi-a plăcut.
    Îmi mai pare rău şi fiindcă nu există şi un buton „dislike”. Deşi presupun că, pentru „pacea” blogosferei, e bine că nu există :mrgreen:

    Apreciază

    • Si eu am tendinta cateodata sa regret lipsa unui buton „dislike” 😉 Sa provocam o revolutie ? Sau poate ar fi prea socant ? Problema ca de cand cu aceasta faciliatate („butonul” in chestiune) nu mai esti judecat dupa ce valorezi, esti judecat dupa „pe cine like-esti”. Pe motivul ca „cine se aseamana se aduna”, probabil. Problema cu like-ul este ca nu defineste nimic, nu poate defini o apartenenta, pentru a putea defini ceva ar trebui si „explictia la like” gen „mie mi-a placut ideea”, „mie mi-a placut stilul”, mie mi-a placut totul”. In ultima vreme blogosfera vuieste de scandaluri de toate soiurile, tabere se fac si se desfac , e o nebunie curata. Mi se pare o furtuna intr-un pahar cu picior. In primul rand pentru ca 80% cel putin este interpretare (nu pot dovedi stiintific dar tinand cont ca 80% din comunicare este non verbala tind sa cred ca) si apoi pentru ca este bazata pe „semne” nedemne de incredere. Eu una zic ca-i pacat.

      Apreciază

      • Da, e păcat. E păcat că ne uităm prea mult în curtea vecinului, că nu ne-ajunge să citim ce scrie, trebuie să ştim neapărat şi pe cine like-ueşte, să aflăm musai (sau să ne străduim să deducem) ce hram poartă.
        E păcat că suntem (cei mai mulţi dintre noi, ăştia cu bloguri) prea curioşi, prea băgăcioşi, prea intoleranţi. Deşi, dacă mă gândesc bine, nu numai în blogosferă stau lucrurile aşa. Am reuşit să facem din ea oglinda perfectă a lumii de dincolo de ecrane şi taste. Dar, iarăşi, poate că altfel nici nu se poate. Suntem oameni şi ne cărăm pretutindeni defectele după noi 😦

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s