Totul e varză !

Încă mă mai întreabă oamenii de ce particip la Superblog şi eu încă continui să mint că o fac doar din pasiunea pentru scris, oamenii îmi indică că există şi alte moduri de a scrie, eu le spun că ştiu că există şi alte moduri de a scrie. Oamenii mă întreabă „atunci de ce?” şi eu nu le mai răspund nimic oamenilor, i-aş minţi prea tare. Sunt într-o relaţie puţin complicată cu SuperBlogul, gen „îţi găsesc o groază de noduri în papură şi totuşi nu mă pot împiedică să nu particip”.

Când particip, particip cu stilul meu încălcit, greu de străpuns, greu de înţeles. Ediţiile anterioare m-au învăţat că stilul meu, acela imposibil de descifrat, este într-o incompatibilitate profundă cu anumiţi sponsori. Şi totuşi particip. Din dorinţa de a-mi găsi limitele? Depinde de care limite. Din dorinţa de a avea un scop? Depinde de care scop. Din cauza adrenalinei generate de ideea de concurs? Foarte probabil, sunt un produs perfect al Epocii de Aur. Din cauza impulsului creator pe care mi-l inspiră tara Ceauşistă? Probabil, cel mai probabil, scrierile „generate” de adrenalina ediţiilor anterioare sunt, unele, adevărate bijuterii ale literaturii române contemporane.

Cineva mi-a dat de înţeles că-s obscură şi şomeră, că scrisul de advertoriale de doi bani pentru un concurs de doi bani este singurul meu scop în viaţă, singura mea sursă de venitur, singurul motiv pentru care mă ridic din pat, de la ora zece în sus că aşa se ridică din pat cei fără stat de plată.

Eu, când am citit ce a scris acel cineva, m-am supărat puţin, nu ştiu de ce m-am supărat, nu-l cunoşteam decât foarte putin pe acel cineva şi din cât de putin îl cunoşteam, aveam senzaţia că a analizat un pic prea repede şi probabil la nervi. Nu ştiu de ce m-am supărat, probabil pentru că mă trezisem prea cu noaptea în cap, probabil că mă înghesuiseră prea mulţi între două trenuri şi un autobuz, probabil că mă pierdusem undeva pe drum. Sau poate că mă epuizaseră peste măsură cele cinci şedinţe pe patru proiecte diferite. Nu ştiu de ce m-am supărat, probabil pentru că mi s-a părut lumea prea mică pentru atâtea vorbe grele.

Mi-a trecut supărarea, am scris două advertoriale de toată jena şi acum aştept notele. Şi mai ales premiile. Da, acele premii minunate pentru care îmi dedic tot timpul acela extrem de liber, premiile acelea cu adevărat semnificative, nu genul de premiu simbolic care să traseze doar intenţia unei treceri, a unei senzaţii, nu, premiile acelea senzaţionale la care orice muritor de rând visează încă din faşă. Mi-am făcut un scop în viaţă în a lua toate acele premii pupând acolo unde trebuie şi a scrie exact aşa cum doreşte sponsorul. Este fix ţelul meu în viaţă de a scrie de doi bani pe doi bani pe un blog de doi bani. Uneori nici eu nu mă înţeleg şi tocmai de aceea consider că sunt unică. Orice amestec îmi este practic imposibil. De ce am scris toate acestea?

Pentru că totul e varză.